HOV logo BANNER

Română



De fapt "greva naţională civică" lansată de opoziţie pe 2 decembrie 2002, care cerea alegeri anticipate şi demisia imediată a lui Chavez a fost un eşec de la ănceput. Cînd am ajuns la Caracas, pe 11 decembrie, aeroportul funcţiona normal, la fel ca şi transportul public (autobuze, taxiuri şi metroul), magazinele, restaurantele şi barurile. Industriile de bază (oţel, aluminiu, etc), care sunt proprietate de stat lucrau la 100% capacitate datorită deciziei muncitorilor şi sindicatelor de a se opune "grevei".

În statul Carabobo, unul din cele mai importante centre industriale ale ţării marile confederaţii sindicale "Lupta de Clasă" şi "Blocul Sindical Democrat" � centrale sindicale ce acoperă muncitori din 52 federaţii din ţară (inclusiv de la firmele Ford, General Motors, Chrysler, Pirelli, Good Year, Firestone, MAVESA, etc) şi-au declarat opoziţia faţă de "grevă". Unele din aceste întreprinderi au continuat să lucreze dar în altele muncitorii s-au prezentat la lucru şi au găsit fabricile încuiate de directori. Au cerut să fie plătiţi, deoarece au venit la serviciu, şi în multe cazuri chiar au fost plătiţi. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi în anumite sectoare ale industriei alimentare care este controlată aproape total de "Grupo Polar" � proprietate a omului de afaceri Mendoza, care e totodată şilider al opoziţiei ani Chavez.

Nu este nici un fel de grevă, ci un sabotaj al şefilor. Faptul că acest protest are sprijinul centralei sindicale CTV, cea mai importantă din ţară, nu trebuie să păcălească pe nimeni căci Comitetul Executiv al acestei centrale nu a fost niciodată ales. Oamenii care se autodeclară la conducerea centralei sindicale s-au ales singuri într-un fel de "alegeri" din noiembrie 2001. Lucru care explică de ce majoritatea federaţiilor şi liderilor sindicali nu îi recunosc.

Singura parte a economiei afectată, (într-adevăr, urît de tot) de protestele opoziţiei este industria petrolieră. Care este situaţia acolo?

Un grup mic de manageri, directori, supraveghetori şi specialişti au organizat sabotarea producţiei şi aproape că au oprit industria petroliferă. Acest tip de industrie este foarte computerizat şi cîţiva manageri care îşi retrag cheile şi îşi ascund parolele pot face foarte mult rău. Aceşti domni s-au asigurat înainte că îşi vor primi salariile (colosale) deşi sunt " în grevă". Lor li s-au alăturat cîţiva căpitani de tancuri petroliere şi echipaje care s-au răsculat şi au refuzat să livreze marfa la termen. Este important de notat că liderii centralelor sindicale din industria petrolieră, care îm Aprilie au fost de partea autorilor loviturii de stat eşuate, de data asta nici măcar nu au avut tupeul să dea o declaraţie publică în favoarea "grevei naţionale". Încet dar sigur, muncitorii din rafinării au preluat controlul asupra producţiei şi au descoperit că se pot descurca şi fără şefi; industria petrolieră începe să revină la normal. Pe 10 ianuarie compania de stat PDVSA (Petroleos de Venezuela), în proprietate de stat, muncea deja la 50% din capacitate.

Protestul opoziţiei a fost însoţit de o campanie de minciuni, jumătăţi de adevăruri şi manipulări grosolane din mass media. În special posturile TV , controlate de opoziţie, s-au întrecut pe sine. Toate aceste posturi şi-au întrerupt programele normale pentru a diuza ştiri despre succesul grevei şi au înlocuit pauzele de publicitate cu pauze de propagandă ale opoziţiei. Pentru a avea o idee de isteria la care s-a putut ajunge, atunci cînd guvernul a obţinut o hotărîre judecătorească de a înlocui echipajele de pe petrolierele rebele, opoziţia a pretins că noile echipaje sunt formate numai din cubanezi, semn sigur că ţara se îndreaptă spre un "comunism de tip Castro". Minciuna s-a tot repetat pînă cînd, în urma unei declaraţii a ministerului de externe cubanez, liderii din opoziţie au fost siliţi să admită că nu era nici un cubanez la tancurile petroliere.

. La începutul lunii ianuarie opoziţia, văzînd eşecul acţiunilor de protest, a decis să escaladeze conflictul anunţînd închiderea băncilor şi a şcolilor. Ambele acţiuni au eşuat. Majoritatea băncilor au rămas deschise iar cele care s-au închis au fost redeschise după 48 de ore; iar şcolile au fost deschise de o alianţă între părinţi, profesori şi elevi, uneori contra ordinelor directorilor.

Easte Chavez un dictator nepopular? Opoziţia a chemat demai multe ori la proteste cu scopul de a-l fece să-şi dea demisia. Au reuşit să mobilizeze 100 000, 200 000, chiar 300 000 de oameni pe străzi, în special din clasele bogate sau de mijloc din Caracas. Ceea ce nu se spune este că Bolivarienii, cum se autodenumesc ei care doresc continuarea procesului revoluţionar, pot aduna mulţimi şi mai mari de oameni. Pe 7 decembrie, chiar la începutul "grevei naţionale" o demonstraţie mamut a scos pe stzrăzile Caracasului două milioane de oameni împotriva opoziţiei şi pentru a apăra guvernul ales.

Ce a realizat "greva" opoziţiei? A polarizat societatea şi a obligat mulţi oameni care erau neutri pînă atunci să treacă de partea uneia dintre cele două tabere. Majoritatea s-au declarat împotriva protestului opoziţiei, pe care îl văd responsabil pentru cozile la benzină şi alimente. De multe ori oamenii de la cozile de ore întregi de la benzină i-au dat pur şi simplu afară pe partizanii opoziţiei, pentru tupeul de a da vina pe guvern pentru lipsa benzinei.

Chavez nu este nici un fel de dictator. De fapt suporterii lui îi cer să acţioneze mai ardical împotriva opoziţiei, care se încăpăţînează să încerce răsturnarea prin forţă a unui guvern ales legal. Singurii care mai sunt la închisoare în urma puciului nereuşit din aprilie 2002 sunt de fapt sprijinitorii guvernului legal, deci ai lui Chavez, care apărau palatul prezidenţial împotriva puciştilor! Incredibil! Pedro Carmona, care se autointitulase noul preşedinte preţ de cîteva ore a fost pus în arest la domiciliu dar peste cîteva zile a evadat şi s-a refugiat în Columbia. Ziarele opoziţiei - majoritatea presei - au numeroase editoriale în care cheamă forţele armate să răstoarne guvernul legal şi nu sunt interzise!Ba, un grup de militari s-au declarat în rebeliune faţă de guvern şi, în loc să fie arestaţi, li s-a permis să-şi organizeze un campus permanent în Plaza Francia, o piaţă în centrul Caracasului (de notat că aceşti militari curajoşi îşi părăsesc noaptea corturile pentru a dirmi la hoteluri de lux din Caracas!)

De cînd a fost ales, în 1998 Chavez şi echipa lui au fost puşi la încercare de mai multe ori, în şapte alegeri diferite. Mai mult, noua constituţie bolivariană permite ca noua echipă parlementară să fie supusă unui referendum la jumătatea mandatului, adică la doi ani de la alegeri. Acelaşi lucru este valabil şi pentru preşedinte, care ar putea fi supus referendumului în august 2003. Problema este că opoziţia este convinsă că ar pierde un asemenea referendum şi aceasta explică de ce insistă ei ca Chavez să-şi dea demisia înainte. Ei încearcă să realizeze acum printr-o combinaţie de sabotaj, presiune a străzii, apel la forţele armate şi la imperialismul mondial ceea ce nu au reuşit în aprilie 2002, după eşuarea încercării de lovitură de stat militară.

Motivul pentru care oligarhia locală şi imperialismul american se opun lui Chavez este că acestora li se pare exagerat pînă şi programul prezidenţial de reforme burghezo democratice, destul de limitat (reformă agrară, menţinerea PDVSA în proprietatea statului şi extinderea democraţiei politice cu forme participative) şi se tem că procesul de mobilizare a maselor generat de ele ar afecta interesele capitaliştilor. Dar chiar acţiunile de forţă ale forţelor reacţionare radicalizează masele şi le împing spre acţiune directă. De exemplu, pe 10 ianuarie 400 de muncitori de la o întreprindere de anvelope din statul Lara, COVENCAUCHO au declarat o "grevă împotriva grevei" şi au ocupat întreprinderea, atunci cînd li s-a explicat de şefi că trebuie să oarticipe la "greva naţională" � adică la protestele opoziţiei. Muncitorii de la o rafinărie au preluat întreprinderea sub controlul lor în perioada cuprinsă între Crăciun şi Anul Nou. Cînd a venit noul manager, care sa îl înlocuiască pe cel vechi, care se dăduse de partea opoziţiei, muncitorii i-au spus că este binevenit să li se alăture, dar să accepte faptul că acum rafinăria este sub conducerea muncitorilor. Un alt lucru interesant: pe 17 ianuarie, Garda Naţională cu sprijinul muncitorilor şi al populaţiei locale a preluat controlul asupra unui magazin de băuturi Panamco din Carabobo aparţinînd bogatului om de afaceri şi lider al opoziţiei Cisneros iar generalul care a condus operaţiunea a motivat faptul prin aceea că "interesele generale trec înaintea intereselor particulare". Aceste fapte arată radicalizarea maselor şi absorbirea de către ele a procesului revoluţiona venezueleanr.

Principalele discuţii care au loc astăzi în sindicate şi în mişcările populare sunt despre controlul popular al mass mediei, despre gestiunea muncitorească a companiilor proprietate de stat, ocuparea întreprinderilor aflate în proprietate privată, conducerea populară a şcolilor , naţionalizarea băncilor etc. Muncitorii, ţărănimea săracă şi studenţii trag concluzii din propria lor experienţă că pentru a apăra procesul revoluţionar acesta trebuie întărit şi extins.

Sarcina cea mai urgentă pentru revoluţionarii din Venezuela este construirea unei conduceri conştiente marxiste care ar putea ajuta mişcarea să adopte o cale clar socialistă şi internaţionalistă. Acesta este singurul mod de a garanta victoria finală a revoluţiei din Venezuela.

Read more ...

După cum a explicat Troţki în “Istoria Revoluţiei Ruse” sunt momente în mişcarea revoluţionară cînd reacţiunea însăşi duce la radicalizarea populaţiei, făcînd astfel să avanseze procesul revoluţionar. Aşa se întîmplă azi în Venezuela.

Guvernul Hugo Chavez, sprijinit de majoritatea populaţieia avut de înfruntat în ultima perioadă sabotajul patronilor, al înalţilor funcţionari de la PDVSA (compania naţională de petrol Petroleos de Venezuela, proprietate de stat) precum şi al celor ce au încercat lovitura de stat din aprilie 2002 a fost apărat în mod activ de muncitori, care printr-o mobilizare exemplară au evitat o nouă lovitură de stat.

Imperialismul anmerican şi oligarhia venezueleană sunt disperaţi. Mişcarea reacţiunii a provocat noi segmente ale muncitorimii şi tineretului să se alăture luptei împotriva reacţiunii şi a radicalizat mişcarea revoluţionară. A dat un nou impuls păturii celei mai active a muncitorimii de a-şi pune problema continuării procesuluirevoluţionar pînă la răsturnarea capitalismului, aşa cum arată reportajele publicate de noi la www.elmilitante.org precum şi în EL MILITANTE nr. 157 ianuarie 2003. Pe de altă parte nu numai mişcarea revoluţionară s-a radicalizat, ci şi cea a reacţiunii. Mica burghezie, prinsă la mijloc, este demoralizată şi dezorientată. Aşa se explică intenţia disperată de a răsturna cu orice preţ guvernul Chavez pentru a putea controla petrolul din Venezuela în scopul de a sprijini războiul de genocid îndreptat împotriva Irakului şi de a da o lecţie maselor din America latină.

Situaţia actuală

Extrema polarizare socială din Venezuela este greu de reparat. Ruptura socială pe linii de clasă este profundă. Muncitorii au luat sub control unele întreprinderi care au participat la sabotaj , punînd astfel sub semnul întrebării însuşi principiul proprietăţii private, fundamental pentru burghezie.

În acelaşi timp există o dezbatere în sectoarele mai avansate ale mişcării şi în FBT (Forţele Bolivariene Muncitoreşti) asupra preluării sub control muncitoresc a întreprinderilor şi reţelelor de distribuire. Acordul semnat de adunarea muncitorească de la Cagua reflectă situaţia la care s-a ajuns în această problemă : “.. Se va obţine acreditarea unui reprezentant al sindicatului pentru a inspecta întreprinderile în vederea detectării violării legilor. Întreprinderile care au făcut concedieri ilegale vor fi obligate să îi reangajeze. Cele care au participat la sabotaj vor fi date în posesie cui le merită (…) Cu puciştii nu se discută, ei trebuie înfrînţi prin mobilizarea maselor!”.

În paralel se constată izolarea grupului mafiot şi pucist de la sindicatele din CTV (Centrala del Trabajo de Venezuela, centrală sindicală care s-a alăturat grevei patronilor) de mişcarea muncitorească, care pierde controlul asupra multor federaţii sindicale.

În disperare de cauză, reacţiunea a intensificat atentatele comise de grupurile de asasini organizate de ea. În timpul frămîntărilor din decembrie - ianuarie, grupuri armate de huligani, aflaţi în serviciul latifundiarilor a asasinat mai mulţi conducători ai ţăranilor din statul Zulia, cum ar fi Pedro Doria, în scopul de a evita preluarea latifundiilor , justificată în urma promulgării Legii asupra Pămîntului (reforma agrară). Acum acţiunile teroriste sunt îndreptate în special împotriva mişcării democratice. În timpul grevei paatronale, grupuri de bătăuşi au agresat fizic pe bolivarienii care se opuneau sabotajului, ajungînd pînă la incendierea unui autobuz cu militanţi. În urma asasinării de aceste grupuri a unui militant bolivarian, poliţia a fost de partea lor. În timpul marşului din 23 ianuarie care a scos în stradă două milioane de cetăţeni în sprijinul guvernului, aceşti asasini au aruncat o grenadă în mulţime, care a făcut un mort şi mai mulţi răniţi.

Obiectivul terorismului este clar : intimidarea activiştilor revoluţionari. Aceasta reiese clar din intenţia (dejucată) de asasinat împotriva liderului muncitoresc Ricardo Galindez, membru al curentului clasist şi al redactor la revista El Topo Obrero. Ricardo este un cunoscut activist împotriva birocraţiei mafiotice de la CTV şi un apărător al drepturilor muncitorilor. El a mai fost agresat de elemente ale CTV-iştilor corupţi, dar de data aceasta s-a pus problema lichidării sale fizice. Agresorii, duşmani ai clasei muncitoare l-au împuşcat în piept, acasă la el şi au plecat fiind convinşi că a murit. Glonţul a trecut însă la un centimetru de inimă.

Clasa muncitoare nu maipoate tolera pe aceşti criminali. Se impune formarea de urgenţă a miliţiilor muncitoreşti care să patruleze prin cartiere şi să asigure securitatea populaţiei. Numai miliţiile muncitoreşti poate proteja muncitorimea de aceşti terorişri, duşmani ai clasei muncitoare. Este urgent ! Clasa muncitoare nu are nevoie de martiri, ci de luptători pentru interesele ei ! Dacă muncitorii nu pricep acxest lucru şantajele, ameninţările, bătăile şi torturile vo continua. S-a reuşit înlăturarea loviturii de stat. Acum trebuie ănvinsă contrarevoluţia pe stradă, în fabrici, în cartiere. Nu ne putem permite să mai tolerăm fapte criminale ca acestea.

Cercurile guvernamentale

Situaţia de boicot economic, de închidere a întreprinderilor, fuga de capital (în ultimul an au ieşit din Venezuela peste 35 miliarde de dolari) a dus economia în preajma prăbuşirii, situaţie agravată de sabotajul PDVSA, care este principala sursă de venit în economia venezeleană. Guvernul a trebuit să ia măsuri de urgenţă, între care controlul caselor de schimb, lucru care trebuia făcut însă de mult, fără a aştepta ca reacţiunea să lovească în bolivar prin speculaţii. La început s-a spus că este o măsură trecătoare (cinci zile) dar apoi s-a anunţat că se va aplica pe o perioadă nedeterminată.

Următorul pas va trebui să fie preluarea de către guvern a comerţului exterior. Pe de altă parte Chavez a pus sub control preţurile la alimentele de bază şi a ameninţat mass media ostilă cu licenţierea. De la venirea lui la putere domnii de la televiziuni şi din principalele ziare au dus constant opolitică de minciuni şi demonizare a sa şi au sprijinit activ puciştii din aprilie. Totuşi, ameninţarea nu este suficientă. Ameninţările care nu sunt puse în practică nu au efect.

Rezultatul se vede în acţiunile duşmănoase din ultima vreme. O lovitură de stat eşuată numai datorită mobilizării muncitoreşti. Nu se mai pune problema de a ameninţa, ci de a trece la acţiune odată pentru totdeauna. Preluarea întreprinderilor firmelor Coca Cola şi Polar în statul Carabobo este un exemplu de ceea ce trebuie făcut.

Chavez a înfruntat oligarhia şi imperialismulpentru a apăra păturile mai sărace ale populaţiei, dar apare din ce în ce mai clar pericolul ca, sub presiunea burgheziei internaţionale şi a imperialismului nordamerican să caute o înţelegere cu puciştii - aşa cum a şi încercat, după 13 aprilie. Nu avem experienţa necesară de a şti dacă aşa ceva este bine sau rău. Observînd politica de concesii a guvernului în faţa Establishment-ului, burghezia va prinde curaj şi va încerca o nouă lovitură de stat.

Aprofundarea revoluţiei

Credem că a face concesii în acest moment ar fi o gravă eroare care ar pune în pericol procesul democratic din Venezuela. Trebuie să insistăm că acum se pune problema aprofundării revoluţiei, aşa cum doresc muncitorii. Situaţia economică este stresantă pentru masele populare. Guvernul trebuie să garanteze un loc de muncă şi viaţă decentă pentru toţi. Nu poate face aceasta decît înfruntînd burghezia, expropriind fără despăgubire şi punînd sub control muncitoresc fabricile, mediile de comunicare, băncile şi alte resurse economice controlate de oligarhie şi de imperialism.

Pe de altă parte s-a arătat fără dubii că dacă nu deţine controlul asupra acestor resurse pericolul unei noi lovituri de stat va atîrna precum o sabie a lui Damocles asupra mişcării revoluţionare. Nu se pot concilia interesele muncitorimii, ale sărăcimii şi ale majorităţii societăţii cu interesele oligarhiei şi ale imperialismului. S-a văzut clar în timpul încercării de puci din decembrie 2002 - ianuarie 2003 că reacţiunea vrea privatizarea concernului PDVSA şi înăbuşirea mişcării bolivariene. Nu este vorba de Chavez aici, ci de revoluţia venezueleană. Burghezia nu va accepta fără o luptă pe viaţă şipe moarte să i se ia privilegiile. Experienţa mişcării muncitoreşti internaţionale este suficientă în acest sens. Una din două: sau guvernul vrea să negocieze cu oligarhia, sau vrea o “lume mai dreaptă şi mai egalitară . Ultimul obiectiv nu se poate face fără o revoluţie socialistă. Dacă se doreşte aprofundarea revoluţiei bolivariene, obiectivul poate fi realizat numai pe calea revoluţiei socialiste, pe calea depăşirii capitalismului şi transformării socialiste a societăţii.

.Faptul că în mişcarea muncitorească se dezbate problema preluării întreprinderilor sub control muncitoresc este un mare pas înainte. Trebuie dotată mişcarea muncitorească, de tineret, soldaţii şi sectoare ale clasei de mijloc cu un program revoluţionar autentic, care să pună capăt situaţiei tulburi de acum. Trebuie construită o organizaţie marxistă revoluţionară capabilă să proiecteze un asemenea program al mişcării revoluţionare care acum acţionează spontan, instinctiv, mînată numai de ura împotriva capitalismului. Trebuie construită o societate bazată pe economia planificată sub control muncitoresc.

În orice revoluţie există şi procesul obiectiv al contrarevoluţiei. Se opun forţe contrare şi ireconciliabile care se luptă pentru preluarea puterii. Burghezia este mai conştientă de acest lucru, ştie ce are de pierdut şi acţionează în consecinţă. Clasa muncitoare acţionează mai mult din instinct, dar are nevoie de detaşamente de avangardă care să îi definească clar obiectivele şi să o conducă în lupta pentru putere. Aceasta este alternativa de azi în Venezuela.

În orice proces revoluţionar există momente cheie, decisive, unde victoria poate fi aproape. Acum este un asemenea moment. Reacţiunea este momentan demoralizată. Nu va putea acţiona împotriva unei mişcări muncitoreşti conştiente. Dar situaţia se poate schimba ! O revoluţie nu e un fenomen care poate dura multă vreme. Sau avansează, sau dă înapoi. Dacă clasa muncitoare nu va prelua puterea, o va prelua burghezia. Cale de mijloc nu există.

Cu toţii avem în memorie experienţele conducătorilor din America Latină de a reforma gradual capitalismul, fără a-i ataca bazele economice. Sau au trecut de partea burgheziei, sau au fost asasinaţi. Putem evita ca aşa ceva să se întîmple în Venezuela ?

O Venezuelă socialistă va deschide o nouă eră nu numai în Venezuela, ci în întreaga Americă Latină şi - de nu - în întreaga lume. Zeci de milioane de oameni se luptă zilnic cu sărăcia, barbaria şi exploatarea. Dezmoşteniţii din Bolivia şi Ecuadoe vor avea un exemplu. Muncitorii din Brazilia, cei care l-au adus pe Lulla la putere, vor şti care este calea de urmat. Revoluţia va primi un nou impuls în Argentina, şi un nou sprijin de la fraţii lor de clasă. Numai aşa se va putea garanta o viaţă demnă pentru toţi latinoamericanii.

Foamea, mizeria, umilinţa

Socialism sau barbarie. Iată alternativa Venezuelei şi a Americii Latine.

Read more ...

Join / affiliate to the campaign!

Make a donation!

Hands Off Venezuela's financial resources are limited so we rely on our supporters around the world.  Please make a donation of any size towards building the campaign